Întrebări frecvente

În cele ce urmează, puteţi parcurge răspunsurile la cele mai frecvente întrebări adresate de către noii parteneri. Dacă aveţi alte întrebări sau nelămuriri, nu ezitaţi să ne contactaţi, vă stăm la dispoziţie!

 

Am nevoie de experienţă anterioară pentru deschiderea unui magazin?

Încheierea unui parteneriat şi deschiderea unui nou magazin nu presupun niciun fel de experienţă anterioară din partea francizatului, deoarece noi asigurăm instruirea complexă a noii echipe, respectiv stăm permanent la dispoziţia partenerilor pentru orice întrebare care se iveşte.

Am nevoie de un imobil propriu pentru deschiderea magazinului?

Partenerul nu trebuie să dispună de un imobil propriu pentru magazin, acesta se poate deschide şi într-un spaţiu închiriat. Dar din punctul de vedere al cheltuielilor, bineînţeles este mult mai avantajos dacă spaţiul se află în proprietatea partenerului.

Cât de important este ca spaţiul comercial vizat să fie într-o zonă bună?

Alegerea locaţiei corespunzătoare este un criteriu important pentru lansarea reuşită a magazinului. Dar, datorită naturii gamei de produse comercializate, în condiţiile unui management competent chiar şi un magazin situat într-o zonă mai puţin favorabilă poate atinge rezultate fabuloase.

Cum pot însuşi cunoştinţele necesare despre atât de multe produse înainte de deschiderea magazinului?

Vă punem la dispoziţie materiale complexe de instruire referitoare la toate grupurile de produse comercializate, respectiv puteţi însuşi cunoştinţele necesare şi în cadrul programului „DIEGO Academy”.

Trebuie să particip personal în activitatea zilnică a magazinului?

În principiu, nu este necesar ca partenerul de franciză să participe în activităţile zilnice ale magazinului, dar statisticile ne-au dovedit că acele afaceri în care partenerul se implică în mod direct în viaţa magazinului au rezultate mult mai bune.

Care este cel mai dificil aspect în viaţa reţelei DIEGO?

Una dintre cele mai complicate sarcini este selectarea angajaţilor potriviţi şi transformarea lor într-o echipă.

Cu ce mă ajută francizorul?

Francizorul îşi sprijină partenerii de la Centru în diverse domenii cum ar fi instruirea, asistenţa de produse, logistica, marketingul, departamentul financiar, controllingul şi informatica.

Mi se oferă ajutor în întocmirea planului de afaceri în condiţiile în care, ca şi antreprenor începător, nu dispun de experienţa necesară în acest domeniu?

Bineînţeles, departamentul nostru de controlling vă stă la dispoziţie pentru consultanţă atât în perioada de deschidere a magazinului, cât şi mai târziu, în activităţile zilnice.

Cât de flexibil este DIEGO privind stabilirea dimensiunii minime a magazinului în funcţie de mărimea oraşului?

Suprafaţa noului magazin trebuie să aibă cel puţin dimensiunea impusă de modul, sau poate fi mai mare. Pe o suprafaţă mai extinsă, amenajată în mod eficient, se poate genera o cifră de afaceri mai mare.

Dacă integrez afacerea DIEGO într-un magazin existent, în ce măsură trebuie să se diferenţieze partea DIEGO? Care sunt aşteptările şi impunerile privind imaginea exterioară?

Noul magazin DIEGO trebuie să se diferenţieze în totalitate faţă de magazinul existent, dar nu este necesară o delimitare fizică în forma unui perete. Produsele DIEGO nu pot fi amestecate în niciun fel cu produsele comercializate în prealabil. Partea din magazin în care sunt prezentate produsele DIEGO trebuie ajustată corespunzător şi pe exterior.

Pot să comercializez un singur grup de produse din gama DIEGO?

Nu, în fiecare magazin DIEGO trebuie prezente toate grupele de produse din ofertă.

Este permisă achiziţionarea produselor similare cu cele comercializate de DIEGO de la alţi furnizori en-gros?

Contractul de franciză exclude aprovizionarea de la alţi furnizori în ceea ce priveşte tipurile de produse din gama DIEGO.

Se poate plăti cu cardul în magazin?

Da, fiecare magazin dispune de terminal POS.

Există tarife avantajoase de telefonie în cadrul reţelei?

Comunicarea pe reţeaua internă de telefoane IP este gratuită. Fiecare partener are acces la acest serviciu.

CÂT DUREAZĂ PROCESUL DE DESCHIDERE A MAGAZINULUI?
În mod ideal, acest lucru poate fi realizat în termen de 2 luni.
NE AJUTAŢI SĂ ALEGEM ECHIPA MAGAZINULUI?
Da, vă putem ajuta cu procesul de selecţie şi de formare.
CE TREBUIE SĂ ÎNVĂŢ ÎN PREALABIL DESPRE PRODUSE?
Nimic, toate cunoştinţele necesare vă vor fi transmise în timpul procesului de formare.